ȚÂRÂITÚRĂ, țârâituri, s. f. Țârâit2. [Pr.: -râ-i-. – Var.: țârcâitúră s. f.] – Țârâi2 + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
țârâitúră s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink