Dex brad

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, care crește în zona muntoasă, înalt, cu frunze în formă de ace de culoare verde închis, persistente (Abies alba și pectinata); p. ext. nume generic dat coniferelor. ◊ Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere sau săli; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de jneapăn. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de jneapăn cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării etc. cu prilejul crăciunului sau al anului nou. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor în timpul nunții. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei. – Comp. alb. breth.

BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.

BRAD s. v. coșciug, pin, sicriu.

brad (-zi), s. m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparținînd aceleași familii (Pliniu, III,20), și care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), și în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că brad este refăcut după pl. brazi, și că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s. f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s. m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s. n. (pădure de brazi); brădiș, s. n. (pădure de brazi); brădișoară, s. f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădișor, s. m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s. f. (albie, copaie); brăduleț, s. m. (brad mic; gogoașă care se servește de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăție de cruce, cf. frăție).

brad s. m., pl. brazi

brad m., pl. ĭ (lat. bratus, un copac perpertuŭ verde, care, ca și vgr. bráhty, un fel de ĭenupăr, și alb. breth, art. bredhi, vine d. ebr. beroš, sirian berot, ar. brot, chiparis, înrudit cu vsl. berza, mesteacăn. Ar putea veni și din alb. bredhi, rom. pl. brazĭ, apoĭ sing. brad. V. breaz). Un mare și impunător copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical pînă la 50 de metrĭ și crește maĭ ales ma munte (abíes alba sav abies pectinata). Lemnu luĭ: o masă de brad. Fig. Un brad de flăcăŭ, un flăcăŭ înalt, drept și robust. V. molid, pin, cetină, sihlă, cucuruz, rășină, terebint.

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu semințe în formă de con și cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale și industriale. ◊ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roșu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente și cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat și împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

brad-négru (-ne-gru) / brad-róșu (molid) s. m., pl. brazi-négri / brazi-róșii

BRAD RÓȘU s. v. molid.

CIUPERCĂ DE BRÁD s. v. pita-vacii.

MĂTREAȚA-BRÁDULUI s. v. mătreață-de-arbori.

brád-róșu s. m., pl. brázi-róșii

brádul-ciúmei s. m.

ghébe de brad s. f. pl. + prep. + s. m.

mătásea-brádului (bot.) s. f., g.-d. art. mătăsii-brádului

mătreáța-brázilor (bot.) s. f. (sil. -trea-), g.-d. art. mătréții-brázilor

papagál-de-brázi s. m.

văcălíe-de-brád s. f.

BRAD 1. Depr. de origine tectonică în M-ții Apuseni, pe valea superioară a Crișului Alb, între M-ții Bihor la N și M-ții Metaliferi la S. Supr.: 320 km². Relief colinar, intens fragmentat, și de terase. Cuprinde trei compartimente: Vîrfurile în NV, Hălmagiu-Vața, în partea centrală și Brad în SE. Expl. de cărbune brun și min. auro-argentifere. 2. Oraș în depr. omonimă, în jud. Hunedoara, pe Crișu Alb; 19.657 loc. (1991). Expl. de min. auro-argentifere încă din epoca romană (sec. 2-3). Panificație, produse textile (conf., tricotaje), mobilă, cherestea; ateliere de reparații. Centru pomicol. Stațiune climaterică. Muzeu al mineritului. Prima mențiune documentară în 1585. Victorie a țăranilor răsculați ai lui Horea (nov. 1784). Izbînda moților lui Avram (iun. 1849) împotriva trupelor ungare. În com. Crișcior, biserică (sec. 14), ctitoria cneazului Bâlea.

BRAD, Ion (n. 1929, sat Pănade, jud. Alba), scriitor român. Lirică militant-patriotică, mărturisind adeziunea la prefacerile socialismului („Cu sufletul deschis”, „Orga de mesteceni”) sau de rezonanță neoclasică („Ecce tempus”). Proză inspirată de lumea satului transilvan („Descoperirea familiei”).

LUNCA BRADULUI, com. în jud. Mureș, situată în depresiunea cu același nume, la poalele de N ale M-ților Gurghiu și cele de S ale M-ților Căliman, pe cursul superior al Mureșului, în defileul Toplița-Deda; 2.472 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.B.). Expl. forestiere și de andezit. Prelucr. primară a lemnului.