CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLOPOTÁR s. (prin Transilv.) sfăt. (~ la biserică.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clopotár s. m., pl. clopotári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clopotár m. Cel care trage clopotele. Cel care fabrică saŭ vinde clopote. Cel care face curte (lingușește). Animalu care merge cu clopotu orĭ cu talanga înaintea turmeĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CLOPOTÁR ~i m. Persoană care trage clopotele. /clopot + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink