Dex con

CON-¹ Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui etc.) sau a unor adjective (conațional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)- (lat. cum-).

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

CON- Element prim de compunere savantă care are semnificația „împreună cu”. [Var. co-, com-. / < fr. co(n)-, lat. con – cu].

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de formă; Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan; con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cône].

CON¹-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu)

CON² s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan; ~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. fructul coniferelor. (<fr. cône, lat. conus)

CON³ prep. (muz.) „cu”. (<it. con)

CON¹-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu)

CON s. 1. (GEOGR.) con de dejecție = agestru. 2. (BOT.) (pop.) pară, (reg.) cocean, cucuruz, păpușoi. (~ de brad.) 3. (BOT.) con vegetativ = vârf vegetativ. 4. con pirometric v. pirometru ceramic; con Seger v. pirometru ceramic.

con s. n., pl. cónuri

1) con n., pl. urĭ (vgr. kônos, con, cucuruz, fruct de brad). Geom. Figură produsă de o linie dreaptă care, fiind fixă la un capăt, descrie cu cel-lalt capăt un cerc saŭ și o elipsă. Bot. Cucuruz de brad.

CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de execuție) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.

CON ~uri n. 1) Corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic partea din afară a unui vulcan înălțată deasupra pământului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ în trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotație. /<fr. cône, lat. conus

CON ÁNIMA loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu însuflețire. [< it. con anima].

CON BRÍO loc.adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu strălucire. [< it. con brio].

CON FUOCO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu înfocare, înflăcărat. [< it. con fuoco].

CON MÓTO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu multă mișcare. [< it. con moto].

CON AFFÉTTO loc. adv. (muz.) cu simțire; afectuos. (<it. con affetto)

CON ÁNIMA loc. adv. (muz.) cu însuflețire; animat. (<it. con anima)

CON BRÍO loc. adv. (muz.) cu vervă, cu însuflețire. (<it. con brio)

CON FUÓCO loc. adv. (muz.) cu înfocare, înflăcărat. (< it. con fuoco)

CON MÓTO loc. adv. (muz.) cu multă mișcare. (< it. con moto)

con brio loc. adv.

con fuoco loc. adv. (sil. fuo-)

con moto loc. adv.

CON- (CO-) ({s} lat. co[n]-) Element de compunere însemnînd „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive și a unor verbe.