Dex creastă

CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

CREÁSTĂ s. 1. (GEOGR.) coamă, creștet, culme, muchie, spinare, sprânceană, (pop.) culmiș. (O ~ prelungă de munte.) 2. v. vârf. 3. v. coamă. 4. v. spinare. 5. (BOT.) creasta-cocoșului = a) (Clavaria flava) (reg.) meloșel, opintic, tocmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mâței; b) (Celosia cristata) (înv.) amarantă. 6. (ANAT.) creastă epidermică v. creastă papilară; creastă papilară = creastă epidermică.

CREÁSTĂ s. v. măsea, răvar.

Creastă ≠ poală, vale

creástă (créste), s. f. – 1. Excrescență cărnoasă pe care o au pe cap unele păsări. – 2. Moț de pene, panaș. – 3. Partea cea mai de sus a unei case, coamă de acoperiș. – 4. Capăt al unui obiect, cînd prezintă un aspect mai mult sau mai puțin asemănător cu cel al unei creste. – 5. Vîrf, culme, apogeu, punct culminant. – 6. Vîrf de munte, culme. – 7. Masă pentru frămîntat brînza. – 8. Crestătură, deschizătură. – Mr. criastă „culme”, megl. creastă. Lat. crĭsta (Pușcariu 410; Candrea-Dens., 403; REW 2330; DAR); cf. alb. kreštë (Meyer 205; Philippide, II, 639), it., prov., cat., sp. cresta, fr. crête, port. crista. Pentru sensul 8, cf. cresta. – Der. crestat, adj. (cu creastă mare); crestos, adj. (cu creastă mare). Din rom. provine sb. kreasta (Candrea, Elemente, 407). Cf. cresta.

creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste

creástă f., pl. este (lat. crĭsta, it. pv. sp. cresta fr. crête). Moț de carne saŭ de pele [!] îngroșată, cum are la cap cocoșu și alte păsărĭ și unele reptile. Fig. Muche [!], punct culminant: creasta caseĭ, a dealuluĭ. Creasta cocoșuluĭ, o plantă din familia amarantuluĭ (celosia cristata). Trans. O plantă labiată numită și talpa gîșteĭ (leonurus c******a). O cĭupercă foarte gustoasă (clavaria flava).

CREÁSTĂ créste f. 1) Excrescență cornoasă roșie sau smoc de pene de pe capul unor păsări. 2) Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui val de apă etc. ~a dealului. [G.-D. crestei; Sil. creas-] /<lat. crista

CREASTA-COCÓȘULUI s. v. breabăn, ferigă, granat, laba-ursului, moțul-curcanului, pieptănariță, rămurele, spilcuță, talpa-gâștei.

creásta-cocóșului (bot.) s. f.