Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter e****c. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÂNTEC s. 1. (MUZ.) compoziție, melodie, muzică, (livr.) melopee, melos, (înv.) scop, (englezism) song. (Un ~ foarte izbutit.) 2. lied. 3. (MUZ.) arie, melodie. (~ popular.) 4. v. cânt. 5. (LIT.) cântec bătrânesc v. baladă populară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cântec s. n., pl. cântece
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÂNTEC ~ce n. 1) Șir de sunete melodioase, emise din gură sau produse de un instrument muzical; cânt. 2) Sunete scoase de păsări și de unele insecte; ciripit. ◊ ~cul lebedei ultima operă a unui artist. 3) Piesă de muzică vocală sau instrumentală. 4) Poezie lirică care se execută însoțită de melodie. ~ popular. ~ de leagăn. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Așa-i ~cul asta e situația. /<lat. canticum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cîntec (cîntece), s. n.1. Cînt, cîntare. – 2. Cînt, poezie lirică. – Var. cîntic.Mr. cîntic, megl. cǫntic. Lat. cantĭcum (Pușcariu 373; Candrea-Dens., 357; REW 1618; Rosetti, I, 165; DAR); cf. alb. kengë (Meyer 187). Cf. cînta.Der. cînticel, s. n. (dim., al lui cîntec).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cî́ntec n., pl. e (lat. cánticum). Serie de sunete melodioase produse cu vocea saŭ și cu vre-un instrument. Vocea uneĭ păsărĭ: cîntecu privighetoriĭ. Cînt, diviziune de poemă: Eneida luĭ V******ŭ are 12 cîntece. Poezie cîntată: cîntec popular. Cîntec bătrînesc, baladă. Cîntec de dor, doĭnă. Cîntec de lume, cîntec de dragoste. Cîntec de stea, psalm versificat saŭ un cîntec religios oare-care, în versurĭ de 7-8 silabe, cîntat de băĭețiĭ care umblă cu steaŭa la Crăcĭun. Acest lucru are cîntec, are cîte-va greutățĭ, dar dacă știĭ cum să procedezĭ, merge bine.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)