DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale, emanat de la organul suprem al puterii de stat. – Din fr. décret, lat. decretum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECRÉT s.n. Act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ◊ Decret-lege = act prin care guvernul legiferează din proprie inițiativă în locul parlamentului. [Cf. fr. décret, lat. decretum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECRÉT s. n. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ♦ ~ -lege = decret cu putere de lege. (< fr. décret, lat. decretum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECRÉT s. (JUR.) (înv.) ofis, pitac, ucaz. (~ al organului legiuitor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
decrét s. n. (sil. -cret), pl. decréte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decrét n., pl. e (lat. de-cretum, d. décernere. V. decern, cern, dis- și secret). Deciziune, ordin al unuĭ șef de stat orĭ ministru. Voință divină: decretu luĭ Dumnezeŭ. V. edict.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DECRÉT ~e n. Act oficial emis de organele superioare de stat, conținând o decizie prin care se reglementează situații generale sau individuale concrete. /<fr. décret, lat. decretum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
decrét-lége s. n. (sil. -cret), pl. decréte-lége
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink