DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DESTINÁȚIE s.f. 1. Întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărâtă. 2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinațiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DESTINÁȚIE s. f. 1. întrebuințare dinainte hotărâtă. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primește informații. 2. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. (< fr. destination, lat. destinatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DESTINÁȚIE s. funcție, scop, (înv.) săvârșire, săvârșit. (Ce ~ va avea această construcție?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
destináție s. f. (sil. -ți-e), art. destináția (sil. -ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DESTINÁȚIE ~i f. 1) Întrebuințare dinainte stabilită (a unui lucru sau a unei persoane). 2) Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Art. destinația; G.-D. destinației; Sil. -ți-e] /<fr. destination, lat. destinatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink