DILIGÉNȚĂ1, diligențe, s. f. Trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe mai lungi; poștalion. – Din fr. diligence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel. promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DILIGÉNȚĂ1 s.f. Silință, sârguință. [< lat. diligentia, cf. fr. diligence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DILIGÉNȚĂ2 s.f. (În trecut) Trăsură mare cu cai, folosită la transportul în comun al călătorilor, care mergea mai repede decât trăsurile obișnuite. [< fr. diligence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DILIGÉNȚĂ1 s. f. silință, sârguință, zel. (< lat. diligentia, fr. diligence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DILIGÉNȚĂ2 s. f. trăsură mare cu cai, folosită în trecut, la transportul regulat de poștă și călători pe distanțe lungi; poștalion. (< fr. diligence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DILIGÉNȚĂ s. poștalion, poștă, (înv.) menzil, olac. (~ transporta călători și corespondență.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DILIGÉNȚĂ s. v. hărnicie, râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
diligénță (trăsură mare, sârguință) s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DILIGÉNȚĂ ~e f. înv. Trăsură mare, cu multe locuri, care servea ca mijloc de transport pentru pasageri și poștă la distanțe mari; poștalion. /<fr. diligence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink