DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISÉCȚIE s.f. Disecare; cercetare a organelor disecate. [Gen. -iei. / cf. fr. dissection, lat. dissectio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISÉCȚIE s. f. deschidere chirurgicală a unui organism, separând diferitele lui componente pentru a le studia structura sau vătămăturile cauzate de o boală. (< fr. dissection, lat. dissectio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISÉCȚIE s. (ANAT.) disecare. (~ unui organ.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
disécție s. f. (sil. -ți-e), art. disécția (sil. -ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISÉCȚIE ~i f. Deschidere sau secționare prin mijloace chirurgicale a unui corp sau a unor părți ale lui, în scopul studierii lor anatomice sau pentru a efectua o operație. [Art. disecția; G.-D. disecției; Sil. -ți-e] /<fr. dissection, lat. dis-sectio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink