DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (Bot.) Dedițel. – Din sl. dedica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÉDIȚĂ s. v. dedițel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dédiță s. f., g.-d. art. dédiței; pl. dédițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dédiță (Iași) f., pl. e și dedițéi și dedețél m., pl. eĭ (vsl. dĕdŭ, moș, bunic, de unde dim. f. dĕdica, adică bunicuță, pin aluz. la pufu alb ca o chică de moșneag în prejuru florilor. V. datină). O plantă ranunculacee veninoasă cu florĭ în formă de clopot, albastre și galbene, întrebuințată de țărance la colorat (anemóne pulsatilla și alte varietăți). – Și sisineĭ (Banat, Olt.) și suflețele (Banat).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink