GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia]. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GÁIE s. 1. (ORNIT.; Milvus) (reg.) cailă, puhoier, șorecar, șorliță, șurlicar, uligan, (prin Munt. și Olt.) șurligaie. 2. (art.) cloșca (art.), (Olt.) de-a cloața. (Jocul de copii numit ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GÁIE s. v. cucă, erete, uliu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gáie (gắi), s. f. – Pasăre răpitoare, uliu (Milvus regalis, Milvus ater). – Var. caie, (înv.) gaică. Mr. gaie „cioară”. Creație expresivă pe baza lui ga, care exprimă croncănitul acestei păsări. Coincidența cu lat. gaia „cioară” este întîmplătoare; rezultatul rom. nu corespunde nici semantic nici fonetic; pe de altă parte, semnificația din rom. arată că nu trebuie plecat de la un cuvînt care să se refere la specie, ci la vreo caracteristică în comun mai multor păsări. Totuși, lat. este considerată drept etimon al cuvîntului rom. de Pușcariu 693; Candrea-Dens.,708; REW 3640; Pascu, II, 241 și DAR; Pascu, Beiträge,17, preferă să plece de la lat. gavia. Var. caie poate să fi suferit influența sb. kanja „uliu” (Berneker 483). Der. gaiță, s. f. (cioară, Garrulus glandarius; Alunar, Nucifraga caryocatactes; uliu; persoană gureșă), probabil prin încrucișare cu galiță (după Cihac, II, 112; Șeineanu, Semasiol., 162; REW 3640 și DAR, ar fi vorba de un der. direct din sl., dar pierderea lui l nu este clară).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
gáie s. f. (sil. ga-ie), art. gáia, g.-d. art. găii; pl. găi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GÁIE găi f. Pasăre migratoare răpitoare, de talie medie, cu cioc puternic, încovoiat, având coadă lungă, bifurcată, și penaj brun-închis; șorliță. ◊ A-l lua (pe cineva) gaia a nimeri într-o situație neplăcută; a o păți. De-a puia-gaia (sau de-a baba-gaia) v. BABĂ. A se ține ~ după cineva a deranja în permanență pe cineva. [Sil. ga-ie] /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
!iárba-gắii (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-gắii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
iárba-găii s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
únghia-găii (bot) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink