GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., scr. vagan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GĂVÁN s. 1. v. crov. 2. v. scafă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GĂVÁN s. v. adâncitură, orbită, polonic, scobitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
găván (găváne), s. n. – 1. Scobitură, adîncitură. – 2. Strachină, blid. – 3. Lingură, polonic. – 4. Farfuriuță. – 5. Mînerul furcii de tors. – 6. Prăpastie hău. – Mr. găvane, megl. găvan. Origine obscură. Este pus în legătură cu bg., sb. vagan „strachină” (Cihac, II, 118; DAR), bg. gavanka (Conev 64), și prin intermediul acestuia cu ngr. γαβένα „vas”; însă explicația nu pare suficientă întrucît nu lămurește legătura cu găun, văgăună și eventual cu gaură; cf. și gîf, s. m. (Trans., blid), găfană, s. f. (Trans. de Vest, partea scobită a lingurii). Este posibil să existe o intenție expresivă în aceste cuvinte (după Diculescu, Elementele, 467, gîf este gr. ϰῦφος). Der. găvănat, adj. (gol); găvăni, vb. (a săpa. a adînci); găvănătură, s. f. (cavitate; scobitură); găvănos, adj. (gol, scobit).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
găván s. n., pl. găváne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GĂVÁN ~e n. 1) Adâncitură într-un obiect; cavitate. 2) Orbita ochiului. 3) Strachină de lemn. 4) Conținutul unei asemenea străchini. /<bulg., sb. vagan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink