HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HABITÚDINE ~i f. livr. Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică; obicei; obișnuință; deprindere. /<lat. habitudo, ~inis, fr. habitude
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HABITÚDINE s.f. Obicei, obișnuință, deprindere. [Cf. lat. habitudo, fr. habitude].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
HABITÚDINE s. f. obișnuință; deprindere, obicei. ◊ mod de comportament, istoricește constituit, al indivizilor aparținând aceluiași grup. (< fr. habitude, lat. habitudo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
HABITÚDINE s. v. deprindere, obicei, obiș-nuință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
habitúdine s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
HABITÚDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) Mod de comportament al indivizilor ce aparțin aceluiași grup, format în procesul de socializare, reprezentând un act standardizat și reprodus ca atare timp îndelungat, nu prin constrângere, ci în virtutea normelor morale acceptate; obicei, obișnuință. ◊ H. mentală = acțiune sau grup de acțiuni ori operații mentale, automatizate prin repetare, care facilitează realizarea unor performanțe intelectuale. 2. (FILOZ.) Mod de a fi general și permanent, stare a unei existențe considerată în ansamblul ei; p. restr. stare rezultată în urma unei schimbări, ca efect al adaptării.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink