JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflectă fie dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendința de a folosi termeni specifici profesiunilor respective și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi, sau a celor de îngustă specialitate. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a | Permalink
JARGÓN s.n. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesiuni etc., cu o sferă de circulație îngustă, care are fond principal de cuvinte și o structură gramaticală proprie. [< fr. jargon].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
JARGÓN s. n. limbaj specific anumitor categorii sociale sau profesionale, cu o sferă de circulație restrânsă, care are fond principal de cuvinte și o structură gramaticală proprie. (< fr. jargon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
JARGÓN s. (LINGV.) (înv.) gerg.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
jargón s. n., pl. jargoáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
JARGÓN -oáne n. Limbaj particular al unui grup social sau profesional, caracterizat printr-o gramatică proprie și prin cuvinte codificate, convenționale. ~onul hoților. /
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink