MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MANIERÁT, -Ă adj. 1. Cuviincios, binecrescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (Despre stil) Afectat; meșteșugit; artificial. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. maniéré].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MANIERÁT, -Ă adj. 1. cuviincios, bine crescut, politicos; cu maniere frumoase. 2. (despre stil) afectat; meșteșugit; artificial. (< fr. maniéré)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MANIERÁT adj. 1. v. binecrescut. 2. v. stilat. 3. v. ales. 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, conven-țional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandi-locvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Manierat ≠ grosolan, vulgar, mitocănesc, necioplit, neșlefuit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
manierát adj. m. (sil. -ni-e-), pl. manieráți; f. sg. manierátă, pl. manieráte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MANIERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se distinge prin purtare aleasă și cuviincioasă; cu maniere frumoase. 2) Care manifestă afecțiune exagerată; lipsit de naturalețe și simplitate. [Sil. -ni-e-] /Din manieră
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink