MUR1, muri, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbele și cu fructele comestibile (Rubus); arbust din această specie. – Lat. morus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MUR2, muri, s. m. (Latinism înv.) Zid. – Din lat. murus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MUR s.m. (Liv.) Zid. [< lat. murus, cf. fr. mur, it. muro].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MUR s. (BOT.; Rubus) (înv. și reg.) rug, (reg.) murai, murar, muroi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUR s. v. dud, zid.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mur (múri), s. m. – Perete, zid (de apărare). – Mr. mur. Lat. murus (sec. XIX), cultism din epoca romantică. Este cuvînt moștenit în mr.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mur (múri), s. m. – Rug și fruct al arbuștilor din specia Rubus. – Mr. mur. Lat. mōrus (Pușcariu 1132; Candrea-Dens., 1173; Mușlea, Dacor., V, 619 și VIII, 212; REW 5696a), cf. it. moro. Rezultatul u ‹ o n-a fost explicat satisfăcător; der. din gr. ionic μοῦρον (Diculescu, Elementele, 481) sau din ngr. μουριά (Roesler 573) nu e probabilă. – Der. mură, s. f. (fructul murului), mr. (a)mură, cf., it., prov., cat., sp., port. mora, fr. mûre (REW 5696); muret (var. muriș), s. n. (tufiș de muri). Din rom. provin mag. múr (Edelspacher 19) și țig. sp. muri „frag” (Besses 111).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mur (arbust, zid) s. m., pl. muri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MUR1 ~i m. Arbust ghimpos, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile; rug. /<lat. morus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MUR2 ~i m. înv. Element de construcție executat din piatră, beton etc., care închide sau separă o încăpere; perete. /<lat. murus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink