PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLACÉNTĂ s.f. 1. Masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. Parte a ovarului pe care sunt dispuse ovulele. [< lat., fr. placenta].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PLACÉNTĂ s. f. 1. masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. (bot.) parte a ovarului pe care sunt inserate ovulele. (< fr., lat. placenta)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PLACÉNTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-m*****i, (prin Transilv.) sălaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLACÉNTĂ ~e f. 1) (la mamifere) Organ vascular spongios, adrenat la uter, prin care se înfăptuiește schimbul de substanțe dintre organismul mamei și al embrionului în perioada sarcinii. 2) bot. Parte a ovarului pe care sunt situate ovulele. /<lat., fr. placenta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink