RÁDIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: rádium s. n.] – Din fr. radium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÁDIU n. Metal alb-argintiu, radioactiv, întrebuințat, mai ales, ca sursă pentru obține-rea neutronilor (în medicină). [Var. radium] /<fr. radium, germ. Radium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÁDIU s.n. Element radioactiv asemănător din punct de vedere chimic cu bariul, întrebuințat în fizică și medicină. [Pron. -diu, var. radium s.n. / < fr. radium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RÁDIU/RÁDIUM s. n. element radioactiv din grupa metalelor alcalino-pământoase, folosit în substanță emițătoare de radiații în medicină și în fizica nucleară. (< fr. radium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
rádiu [-diu pron. -diu]/rádium (sil. -di-um) s. n., art. rádiul /rádiumul; simb. Ra
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RẮDIU s. n. v. rediu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÁDIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pământoase. Se găsește în minereuri de uraniu. A fost descoperit în 1898 de Pierre și Maria Skłodowska-Curie și colaboratorul lor G. Bémont și izolat în 1910. Cel mai stabil izotop, Ra226, are perioada de înjumătățire de 1620 de ani; metal alb-argintiu strălucitor, foarte activ. Datorită proprietăților sale radioactive este folosit în medicină (terapia prin radiații, radiologie, medicină nucleară) și în tehincă (în amestec cu beriliu servește ca sursă de neutroni).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink