RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂZBUNĂTÓR adj. dușmănos, ranchiunos, (livr.) vindicativ, (reg.) țânaș, zăcaș. (E un om ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Răzbunător ≠ nerăzbunător
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Răzbunător ≠ nerăzbunător, nevindecativ
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂZBUNĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care caută să se răzbune; care nutrește dorința de răzbunare. Om ~. /a (se) răzbuna + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink