SECĂCIÚNE, secăciuni, s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; secetă. – Lat. siccatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SECĂCIÚNE s. v. secetă, uscăciune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
secăciúne s.f. (înv.) 1. (pop.) uscăciune; secetă. 2. proces de deshidratare, de uscare excesivă a corpurilor expuse îndelung la soare, la vânt etc. 3. (în forma: săcăciune) paralizie; invaliditate, infirmitate.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
secăciúne s. f., g.-d. art. secăciúnii; pl. secăciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SECĂCIÚNE ~i f. rar 1) Caracter sec; uscăciune. 2) Vreme uscată; secetă; uscăciune. /<lat. siccatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink