STÂNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STÂNCĂ s. (pop.) stană, (reg.) canara, (Transilv.) cârșie, (prin Olt. și Ban.) janț. (O ~ uriașă de bazalt.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STÂNCĂ s. v. piatră, rocă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stâncă s. f., g.-d. art. stâncii; pl. stânci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STÂNCĂ ~ci f. Bloc mare de piatră în munți, cu pereți abrupți și cu vârfuri colțuroase. ~ de granit. ~ submarină. [G.-D. stâncii] /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CURECHI-DE-STÂNCĂ s. v. rujă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘTARUL-STÂNCILOR s. v. mirodea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VARZĂ-DE-STÂNCĂ s. v. rujă, urechelniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cristál de stâncă s. n. + prep. + s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
láptele-stâncii (bot.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink