TEMEINICÍE s. f. 1. Însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios. 2. Însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu. – Temeinic + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEMEINICÍE s. 1. seriozitate, soliditate, tărie. (~ obiecției, argumentării sale.) 2. v. maturitate. 3. v. justețe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
temeinicíe s. f., art. temeinicía, g.-d. temeinicíi, art. temeinicíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEMEINICÍE ~i f. Caracter temeinic. ~ea unui argument. ◊ Cu ~ temeinic. [G.-D. temeiniciei] /<temeinic + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink