TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție făcut dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRIÁNGLU s.n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un triunghi de metal care se ține cu mâna și se lovește cu o baghetă metalică. [Pron. tri-an-. / < fr. triangle, cf. it. triangolo, germ. Triangel].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRIÁNGLU s. n. instrument muzical de percuție dintr-un cadru de oțel triunghiular suspendat, lovit cu o baghetă metalică. (< fr. triagle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRIÁNGLU s. (MUZ.) triunghi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
triánglu s. n. (sil. tri-an-), art. triánglul; pl. triángluri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRIÁNGLU ~ri n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o vergea de oțel, îndoită în formă de triunghi, care, fiind lovită cu o baghetă din același metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] /<fr. triangle, it. triangolo
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink