UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat1, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
UMBLĂTÚRĂ s. 1. umblare, umblat, umblet. (După multă ~, a reușit.) 2. v. alergătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
umblătúră, umblătúri, s.f. (pop.) 1. mers, umblat; fel de a umbla, de a duce picioarele în mers; umblet. 2. umblare deasă; alergătură.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
umblătúră s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
UMBLĂTÚRĂ ~i f. 1) Deplasare istovitoare dintr-un loc în altul pentru rezolvarea unor probleme; alergătură. 2) Mod de a umbla. /a umbla + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink