Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v.
Etimologie: magh. adomány.
Cf. aslam, mîzdă, ujurie.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali