Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: aman , amâna (verb tranzitiv)   
AMÁN interj., subst. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. Subst. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMÁN interj. înv. (se folosește pentru a exprima rugămintea de a ierta) Iertare; îndurare. ◊ A zice aman a cere iertare. A fi (sau a ajunge) la aman a fi în impas. A lăsa pe cineva la aman a părăsi pe cineva la nevoie. /<turc. aman
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AMÁN interj. Îndurare! iertare! ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când e la mare nevoie. – Tc. aman.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AMÁN interj. v. iertare, îndurare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
amán interj. – Milostenie, iertare. – Mr., megl. aman. Tc. amán, din arab. amān (Șeineanu, II, 18; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμάν, alb., bg., fr. aman, sp. amán, ultimele direct din arab. Cf. aliman.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
amán interj., s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amán (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin [!] care musulmaniĭ imploră cruțarea viețiĭ. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoĭe (la extrem). Loc. adv. Amán-zamán, zor-nevoĭe, cu orĭ-ce preț, numaĭ de cît: zice să-ĭ daŭ, că alt-fel, aman-zaman, moare!
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A AMÂNÁ amân tranz. 1) A lăsa pentru altă dată. ~ adunarea. ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba. /a + mâine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a3 + mâne.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AMÂNÁ vb. 1. (Transilv.) a tămânda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacție.) 3. a încetini, a întârzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. v. păsui. 6. v. prelungi. 7. a lăsa. (Să ~ pe altă dată.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
amîna (amî́n, amînát), vb. – A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial; a întîrzia. Mr. amîn. De la mî(i)ne, plecîndu-se de la o combinație lat. de tipul *ad mane (Pușcariu 79; REW 5924), sau de la o formație adv. rom. *amîne. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. și alb. mënoń „a întîrzia” (Philippide, II, 647). – Der. amînăcios, adj. (înv., întîrziat); amînat, adv. (Banat, tîrziu).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
amâná vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni, 3 sg. și pl. amână; conj. prez. 3 sg. și pl. amâne; ger. amânând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amîn, a v. tr. (a 4 și mîne). Las pe altă dată (împlinirea unuĭ lucru): a amîna o judecată, o plată, un examin [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AMAN, Theodor (1831-1891, n. Cîmpulung), pictor și grafician român. A oscilat între academism și romantism, prezentînd puternice trăsături realiste și, în meșteșug, receptivitate la înnoiri impresioniste. Compoziții cu teme istorice („Izgonirea turcilor de la Călugăreni”, „Boerii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș”), tablori de gen („Horă la Aninoasa”, „Bal mascat în atelier”, „Pe terasă la Sinaia”). Portrete („Principesa Zoe Brîncoveanu”), naturi moarte. În creația sa de gravor (acvaforte) îmbrățișează o tematică similară cu a picturii. Fondator, alături de Gh. Tattarescu, al Școlii de Arte Frumoase din București, pe care o conduce pînă la sfîrșitul vieții. M. post-mortem al Acad. (1991).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)