Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
anúme adj. și pron. indefinit fix (d. nume și a 4). Numit, care se numește, cu numele de: un om anume (vechĭ și pre anume). Ion. Adv. În adins, cu intențiune: anume n' am venit. Vechĭ. Crezînd, închipuindu-țĭ: anume că este și el unul den [!] Grecĭ l-aŭ lovit (Cost. I,293). Așa zicînd, sanchi, supt cuvînt că, pretinzînd că, pretextînd că: Hmil cu oștile gata era, anume spre părțile Mosculuĭ (Cost. I,319). Un anume, o anume (pron. indefinit fix) un oare-care, o oare-care: un anume Ion. Anumit, determinat, special: o anume femeĭe (saŭ o femeĭe anume) care să-l îngrijească. Anumit, determinat, precis, fix: o anume cantitate. – Și anume (adv.), anume, pe nume, după nume: eraŭ treĭ, și anume: Vasile, Grigore și Ion. – Ardeleniĭ, traducînd după germ. nämlich, fac abuz de acest anume, ca și de adică.
Sursa: Dicționaru limbii românești