Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
atît, f. -a (îld. -ă) adj. indef., gen. inuz. atîtuĭ, atîteĭ, pl. atîțĭ, atîtea (îld. atîte), gen. m. f. atîtor (lat. eccum tantum, „ĭaca atît”, de unde s´a făcut ecutînt, acutînt, ahtiniu, cum zic Macedoneniĭ, apoĭ atînt, cum se maĭ zice´n Serbia, la Țîrnareca, și de aci atît pin [!] infl. luĭ tot din tot atît). Așa de mare orĭ de mult, în cutare cantitate: atîta (îld. atît) om, atît vin, atîta pîne [!]. atîțĭ(a) oamenĭ, așa de mulțĭ oamenĭ, foarte mulțĭ. Vechĭ: atîta om s´a strîns (Nec.), așa de mulțĭ oamenĭ s´aŭ strîns. Atîta răŭ (subînț. să am eŭ), nu-mĭ pasă: atîta răŭ cît se sperie lupu de pelea [!] oiĭ! Atîta pagubă (subînț. să am eu), nu-mĭ pasă: S´a supărat? Atîta pagubă! Prov. Cîte bordeĭe, atîtea (îld. atîte) obiceĭe. Adv. atît (vest) și atîta (est), așa de mare, de mult: atît de milos, atît de bine, atît vă daŭ, atît știŭ, atît (adică: timp, vreme) aĭ lipsit. Atît (orĭ cu atît) maĭ bine, maĭ răŭ, arată o satisfacțiune orĭ un regret. Corelativ: atît (vest), atîta (est) cît vreĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești