Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului.Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvântător, adj. (care binecuvîntează).
Sursa: Dicționarul etimologic român

Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)