Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poartă cu bunătate, are un caracter bun (și pașnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rău; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Calm, domol, lin, ușor. Iarnă blândă.Lat. blandus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLÂND adj. v. domol, lin, ușor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BLÂND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâșin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. v. ușor. 3. adv. v. ușor. 4. adj. (MET.) moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Blând ≠ aspru, avan, sever, crunt, drastic, dur, nemilos, rău, răutăcios, fricos, sălbatic, sperios
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
blând adj. m., pl. blânzi; f. sg. blândă, pl. blânde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BLÂND ~dă (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rău oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoacă senzații violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CEAPĂ-BLÂNDĂ s. v. praz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
blînd (blînde), adj. – Blajin, bun, pașnic. – Mr. blîndă, megl. blondă. Lat. blandus (Pușcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blîndă, s. f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împăca, a liniști, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzește; dresor). Blîndă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisă în general este că, dimpotrivă, rut. blynda, sb. blanda și bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Pușcariu 779 ca der. dintr-un lat. *blandῑre (‹ blandῑri), este mai curând o formație internă a rom. De asemenea se consideră în general că blîndețe, s. f. (gingășie, dulceață, bunătate) reprezintă lat. blandῑties (Pușcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. internă a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndeție și blînzie, s. f. (înv., gingășie, dulceață).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
blînd, -ă adj. (lat. blandus, lingușitor, atractiv). Plăcut, mîngîĭetor: cuvinte blînde. Bun, delicat, amabil: om blînd. Nesperios, care nu fuge de om: căprioară blîndă. Adv. Cu blîndeță: a vorbi blînd.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române