BORDÉI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BORDÉI, bordeie, s. n. Locuință rudimentară (pe jumătate) săpată în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BORDÉI s. v. colibă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Bordei ≠ castel, palat
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
bordéi (bordéie), s. n. – Colibă. – Var. burdei. Origine discutabilă, dar probabil mai puțin obscură decît se consideră. Coincide cu fr. b****l, sp. borda (REW 1216); dar această coincidență este întîmplătoare. Bazîndu-se pe această asemănare, Gamillscheg, Rom. Germ., II, 263 și Scriban, Arhiva, XXXIX, 93, au vrut să explice cuvîntul pornind de la un germ. bord „scîndură”, posibilitate respinsă de Densusianu, GS, VII, 88. Principala rațiune a obiecțiilor specialiștilor față de această derivare este cunoscuta absență a termenilor germanici vechi în rom. După Lahovary 315, este cuvînt anterior fazei indo-europene. Tot Densusianu, GS, VII, 89, recurge la un indo-european bhardh-, fără să indice calea sa de pătrundere. REW 1216 și DAR, după ce au respins ipoteza unui etimon germanic, se referă la bg. În sfîrșit, Giuglea, Dacor., III, 594, pornește de la rom. bord „bulgăre uscat”, care ar proveni din gr. În ce ne privește, credem că ar fi inutil să căutăm atît de departe în trecut. Bordei ar putea fi despărțit cu greu de cuvinte ca burdă, bujdă, bujdei, bușdei, bujdeucă, care înseamnă toate „colibă” (cf. budă). Cf. rut. bordej, sb. burdely, bg. burdei, bordei, mag. bordej, b****ly, care uneori se consideră a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 402; Capidan, Raporturile, 220).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bordéi s. n., pl. bordéie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bordéĭ și -éŭ n., pl. eĭe (aceĭașĭ orig. cu b****l, luat de noĭ de la Gepizĭ orĭ de la Goțĭ. D. rom. vine bg. bordeĭ și burdeĭ, rut. burdeĭ). Locuință țărănească primitivă în pămînt și care are numaĭ acoperămîntu afară. Azĭ au devenit rare și servesc maĭ mult la ca adăpost p. bivolĭ pe marginea Dunăriĭ. Ele-s maĭ călduroase ĭarna decît casele ccu părețĭ supțirĭ. – V. colibă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BORDÉI ~ie n. 1) Locuință rudimentară, săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2) fig. pop. Căsuță sărăcăcioasă și neîngrijită, intrată pe jumătate în pământ. ◊ Câte ~ie, atâtea obiceie fiecare cu obiceiul său. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink