BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure rară sau parte de pădure cu arbori bătrâni în care este interzisă tăierea lemnelor; p. gener. pădure. 2. (Înv.) Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. – Din bg. branište.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure sau parte de pădure în care e interzisă tăierea lemnelor; pădure cu copaci de peste 25 de ani; p. ext. pădure. 2. (Înv. și arh.) Moșie domnească. – Bg. branište.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BRÁNIȘTE s. apărătură, opritură. (Locul în pădure unde copacii au fost tăiați se numește ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brániște (brániști), s. f. – 1. Pădure, crîng, rezervă din care nu se pot tăia copaci. – 2. Pădure in general. – 3. Contribuție menită să asigure strîngerea fînului, pe moșiile domnitorilor din Moldova. Sl. branište (DAR). Astăzi se folosește numai cu sensul 2. – Der. brănișteancă, s. f. (dans tipic); brăniște(a)r, s. m. (înv., perceptor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
brániște s. f., g.-d. art. brániștii; pl. brániști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
brániște f., pl. braniștĭ și brăniștĭ (bg. branište, pădure, d. vsl. braniti, a lupta, a împedeca, branŭ, luptă, zabraniti, a interzice. V. brănesc, bărănesc, izbrănesc, zabran, zăbrea). Apărătură, pădure oprită de a fi tăiată. Pădure netăĭată timp de 25 de anĭ. Loc de pășune și de fîneață pe moșiile domnitorilor Moldoveĭ, numit braniște domnească (Supraveghetoru acestuĭ loc se numea căpitan de braniște, ĭar agențiĭ luĭ brănișterĭ). Car de braniște, car de rechizițiune p. căratu fînuluĭ domnesc. Darea braniștiĭ, un bir care se percepea vara de la cîrciumĭ și pivnițe pin brănișterĭ p. cositu și strînsu fînuluĭ domnesc. V. curătură.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BRÁNIȘTE ~i f. 1) Pădure rară (cu copaci bătrâni), în care este interzisă tăierea arborilor; pădure (bătrână) rezervată pentru păstrare. 2) înv. Pământ moșieresc, rezervat pentru pășune și fâneață. [Art. braniștea; G.-D. braniștii] /<bg. branište
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BRANIȘTE, Valeriu (1869-1928, n. Cincu, jud. Brașov), publicist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1919). Luptător pentru realizarea unității politice a poporului român; membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); unul dintre fondatorii Universității românești din Cluj; a editat și a condus mai multe periodice, printre care „Drapelul” din Lugoj (1901-1920).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink