BULBUCĂTÚRĂ, bulbucături, s. f. Proeminență rotunjită, protuberanță. – Bulbuca + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BULBUCĂTÚRĂ, bulbucături, s. f. Proeminență rotundă a unui lucru; protuberanță. – Din bulbuca + suf. -(ă)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BULBUCĂTÚRĂ s. v. proeminență, protuberanță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bulbucătúră s. f., g.-d. art. bulbucătúrii; pl. bulbucătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bulbucătúră f., pl. ĭ (d. bulbucat). Protuberanță, unflătură, proeminență rătundă: bulbucăturile creĭeruluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BULBUCĂTÚRĂ ~i f. Loc bulbucat de pe suprafața unui obiect; proeminență rotunjită. /a (se) bulbuca + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink