Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne