CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter e****c. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÂNTEC s. 1. (MUZ.) compoziție, melodie, muzică, (livr.) melopee, melos, (înv.) scop, (englezism) song. (Un ~ foarte izbutit.) 2. lied. 3. (MUZ.) arie, melodie. (~ popular.) 4. v. cânt. 5. (LIT.) cântec bătrânesc v. baladă populară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cântec s. n., pl. cântece
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÂNTEC ~ce n. 1) Șir de sunete melodioase, emise din gură sau produse de un instrument muzical; cânt. 2) Sunete scoase de păsări și de unele insecte; ciripit. ◊ ~cul lebedei ultima operă a unui artist. 3) Piesă de muzică vocală sau instrumentală. 4) Poezie lirică care se execută însoțită de melodie. ~ popular. ~ de leagăn. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Așa-i ~cul asta e situația. /<lat. canticum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cîntec (cîntece), s. n. – 1. Cînt, cîntare. – 2. Cînt, poezie lirică. – Var. cîntic. – Mr. cîntic, megl. cǫntic. Lat. cantĭcum (Pușcariu 373; Candrea-Dens., 357; REW 1618; Rosetti, I, 165; DAR); cf. alb. kengë (Meyer 187). Cf. cînta. – Der. cînticel, s. n. (dim., al lui cîntec).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cî́ntec n., pl. e (lat. cánticum). Serie de sunete melodioase produse cu vocea saŭ și cu vre-un instrument. Vocea uneĭ păsărĭ: cîntecu privighetoriĭ. Cînt, diviziune de poemă: Eneida luĭ V******ŭ are 12 cîntece. Poezie cîntată: cîntec popular. Cîntec bătrînesc, baladă. Cîntec de dor, doĭnă. Cîntec de lume, cîntec de dragoste. Cîntec de stea, psalm versificat saŭ un cîntec religios oare-care, în versurĭ de 7-8 silabe, cîntat de băĭețiĭ care umblă cu steaŭa la Crăcĭun. Acest lucru are cîntec, are cîte-va greutățĭ, dar dacă știĭ cum să procedezĭ, merge bine.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink