CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sunt prinse zăbalele. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Din căpețel.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂPEȚEÁ s. (Transilv.) căpățan. (~ la frâu.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CĂPEȚEÁ ~éle f. Parte a frâului constând din curelele de care sunt prinse inelele zăbalei. /Din căpețel
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
căpețeálă f., pl. elĭ (din căpețele, pl. luĭ căpețel. V. căpăstru). Frîu caluluĭ de ham. (Se compune din maĭ multe curele care cuprind capu caluluĭ și une-orĭ și doŭă clape numite ochelarĭ). – Și căpețea, pl. ele, și căpițeală. – Vechĭ. Capitel (la o coloană). Capitul (la o carte). V. bașlic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink