Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei încheieri într-o compoziție muzicală. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)