Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
cafeá (caféle), s. f. – 1. Sămînța arborelui de cafea. – 2. Băutură preparată din cafea. – Mr., megl. café. Tc. kahve, arab. qahwa (Șeineanu, II, 71; Meyer 164; Lokotsch 1005; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφές, alb., bg. kafé. Anterior sec. XVII. S-a contaminat în epoca modernă cu termenii identici occidentali (it. caffé, fr., sp. café), din care provin der. neol. cafeină, s. f.; cafeism, s. n.; cafetier, s. m.; cafetieră, s. f. – Der. cafeluță, s. f. (cafea; lupin, Lupinus albus); cafeniu, adj. (culoarea cafelei); cafegiu, s. m. (slujitor la curtea domnească însărcinat cu servirea cafelei; proprietar al unei cafenele; persoană care bea cu plăcere cafea, sau care o prepară bine), din tc. kahveci, cf. ngr. ϰαφετζής, bg. kafedžija; cafegioaică, s. f. (persoană iubitoare de cafea); cafegi-bașa, s. m. (căpetenie peste cafegii, boier de rangul trei care se bucura de privilegiul de a servi cafea la mesele festive, și de dijma pe cafeaua vîndută în toată țara), din tc. kahveci bași (sec. XVIII). Cf. cafenea, s. f. (cafenea, café-bar), mr. cafiné, megl. cavine din tc. kahve hane, cf. ngr. ϰαφενές, alb., bg. kafené (› Trans., Banat căfană); cafeșantan, s. n. (bar de noapte, cu muzică și program artistic), din fr. café-chantant, se folosește și în forma șantan, cu o nuanță intens depreciativă („bordel”).
Sursa: Dicționarul etimologic român