CELESTÍN, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CELESTÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr aparținând unui ordin catolic fundat în 1251. [< fr. célestin].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CELESTÍN s. m. călugăr aparținând unui ordin catolic fundat în 1251. (< fr. célestin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
celestín s. m., pl. celestíni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CELESTÍNĂ f. Mineral natural semitransparent sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu și în industria farmaceutică. /<fr. célestine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CELESTÍNĂ s.f. Sulfat natural de stronțiu. [Pl. -ne. / < fr. célestine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CELESTÍNĂ s. f. sulfat natural de stronțiu. (< fr. célestine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
celestínă s. f., g.-d. art. celestínei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink