CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. (În armata romană) Subdiviziune tactică cuprinzând o sută de ostași; (în vechea organizare a armatei române) subîmpărțire a cetei. 2. (În vechea Romă) Diviziune politică și administrativă formată dintr-o sută de cetățeni. – Din lat. centuria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CENTÚRIE s.f. 1. Unitate a armatei romane formată din o sută de soldați. 2. Unitate politică și administrativă în vechea Romă, formată din o sută de cetățeni. [Gen. -iei. / < lat. centuria, cf. fr. centurie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CENTÚRIE s. f. (în Roma antică) 1. unitate militară din o sută de soldați. 2. unitate politică și administrativă din o sută de cetățeni. (< lat. centuria, fr. centurie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. (În armata romană) Subdiviziune tactică cuprinzând o sută de ostași; (în vechea organizare a armatei române) subîmpărțire a cetei. 2. (În vechea Romă) Grup de cetățeni format prin împărțirea populației după avere. – Lat. lit. centuria.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
centúrie s. f. (sil. -ri-e), art. centúria (sil. -ri-a), g.-d. art. centúriei; pl. centúrii, art. centúriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
centúrie f. (lat. centuria, d. centum, o sută). La Romanĭ, diviziune de o sută de soldațĭ, a șasea parte a cohorteĭ. Fie-care din cele 193 de clase în care Serviŭ Tuliŭ a împărțit poporu roman.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CENTÚRIE ~i f. (în antichitatea romană) 1) Subunitate militară cuprinzând o sută de soldați. 2) Subdiviziune politico-administrativă cuprinzând o sută de cetățeni. [Art. centuria; G.-D. centuriei; Sil. -ri-e] /<lat. centuria
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink