Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
1) cerc n., pl. urĭ (lat. cĭrcus, it. sp. pg. cerco. V. țarc). Suprafață plană limitată de o circumferență [!]. Circumferența însășĭ: a descrie un cerc. Circumferență, cingătoare de lemn orĭ de fer [!] cu care se leagă doagele butoĭuluĭ. Fig. Reuniune, adunare: cerc numeros. Întindere, limite: cercu științeĭ omeneștĭ. Cerc vițios, raționament defectuos care ar trebuĭ maĭ întîĭ să probeze ceĭa ce servește a proba, cum ar fi: opiu adoarme fiind-că are proprietatea somniferă. În cerc, circular, în formă de cerc. Cerc de butuc, cerc care leagă doŭă catargurĭ, doŭă grinzĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești