cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin [!] Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHEHÁIE s. f. v. chehaia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
chehaiá / cheháie (reg., înv.) s. f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiálei / cheháiei; pl. chehaiále / chehắi, art. chehaiálele / chehắile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
chehaiá / cheháie s.f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiélei / cheháiei; pl. chehaiéle / chehắi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink