Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOCÂRLÁN s. (ORNIT.; Galerida cristata) (Transilv.) moșuț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOCÂRLÁN s. v. coroniște.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CIOCÂRLÁN ~i m. 1) Pasăre sedentară de talie mică, cu un moț pe cap, cu picioare lungi și cu penaj brun-cenușiu. 2) reg. Bărbătușul ciocârliei. /cioc + îrlă + suf. ~an
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ciocîrlán (ciocârláni), s. m.1. Bărbătușul ciocîrliei (Alauda cristata). – 2. Plantă (Coronilla varia). – 3. Dans tipic. Probabil de la *ciocîrlă „obiect cu forma curbată sau în spirală”, der. de la cioacă, și astăzi cunoscut numai cu forma cocîrlă, v. cuvîntul. Se explică prin imaginea zborului caracteristic al acestei păsări cînd se lasă jos din înalt, și de asemenea prin analogia primei părți a cuvîntului cu cioc „moț, smoc de pene”, cu totul caracteristic păsării respective. Suf. este cu siguranță expresiv, cf. cocîrlă, codîrlă, modîrlan, șopîrlă, țopîrlan. Prezența imaginii spiralei la acest nume a fost semnalată, cf. Spitzer, Arch. Rom., XII, 160; Pușcariu, Dacor., VI, 306-9; DAR; s-a încercat însă să se explice prin surse onomatopeice, ca în bg. čevruliga „ciocîrlie”, sb. čevrljuga „ciocîrlie”, cf. sb. čokrlije „cîrcel de viță”. Înainte Candrea, Elemente, 405, plecase de la cioc, pe care îl considera compus cu un element expresiv -îrlă. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110, este cuvînt dac; după Philippide, II, 706, trebuie pus în legătură cu alb. zok „pasăre”. Lahovary 322 crede că este cuvînt anterior indoeurop. Der. ciocîrlie, s. f. (pasăre cîntătoare mică, ce zboară vertical la mari înălțimi); ciocîrleț, s. m. (pasăre, Sitta europaea), al cărui nume se poate compara cu ciocănitoare. Existența lui *ciocîrlă reiese și din prezența lui ciocîrlie, s. f. (vargă, nuielușă; la plug, plaz, talpă), al cărui prim sens este identic cu cel de cioancă; ciocîrlău, s. m. (Munt., colină, deal). Ciocîrlie, s. f. (cîrcel de viță) provine fără îndoială din sb.; în schimb din rom. provine sb. čokrljan (Candrea, Elemente, 405).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cĭocîrlan m. (d. cĭoc cu înț. de „moț”, de ex., barbă´n cĭoc, pin [!] aluz. la moțu acesteĭ păsărĭ, cum se vede și din ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, care vine d. rom. țuțuĭan. Cp. cu it. sud cucugghiata, cĭocîrlan, adică „cucuĭată, moțată”, și cu rom. țopîrlan și cĭocoĭ). O pasăre necăjătoare [!] din neamu vrăbiiĭ, dar maĭ mare și moțată (galerita cristata). Umblă pin semănăturĭ și pe marginea drumurilor și nu se pune pe ramurĭ. V. cĭocîrlie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOCÎRLÁN (‹ cioc) s. m. 1. Bărbătușul ciocîrliei. 2. C. moțat = pasăre de c. 18 cm, din ordinul paseriforme, înrudită cu ciocîrliile, cu penele brun-cenușii și cu un moț de pene pe cap (Galerida cristata). 3. (ARHIT.) Rînd de șiță profilat în scop decorativ pe coama acoperișului.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CIOCÎRLAN, Ștefan (1856-1937), arhitect român. Adept al arhitecturii eclectice (vechea clădire a ziarului „Adevărul”). Primul secretar al Societății Arhitecților Români. Contribuții la apariția revistelor „Analele arhitecturii” și „Arhitectura”.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)