Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a