COARTICULÁȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COARTICULÁȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COARTICULÁȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
coarticuláție s. f. (sil. co-ar-, -ți-e), art. coarticuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. coarticuláției; pl. coarticuláții
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink