COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
comenduíre, V. comănduire.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COMENDUÍRE ~i f. Organ militar care supraveghează păstrarea ordinii și disciplinei într-o unitate militară, într-o localitate. [Sil. -du-i-] /v. a comendui (a comanda)
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
comănduíre și comenduíre f. Comandamentu pĭețeĭ militare (poliția militară). Localu acestuĭ comandament.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink