CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie sau în masă. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONFÉCȚIE s.f. 1. Obiect de îmbrăcăminte de gata, fabricat în serie. 2. Confecționare. [Gen. -iei, var. confecțiune s.f. / cf. fr. confection].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONFÉCȚIE s. f. 1. obiect de îmbrăcăminte de gata, fabricat în serie. 2. confecționare. (< fr. confection, lat. confectio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONFÉCȚIE s. v. confecționare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
confécție s. f. (sil. -ți-e), art. confécția (sil. -ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONFÉCȚIE ~i f. Articol vestimentar confecționat în serie după un anumit model. [Art. confecția; G.-D. confecției; Sil. -ți-e] /<fr. confection, lat. confectio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
confecțiúne f. (fr. confection, d. lat. conféctio, -ónis. V. a-, de-, in- și per-fecțiune). Acțiunea de a confecționa. Terminare, efectuare: pînă la întreaga confecțiune. Mare fabricațiune de obĭecte de îmbrăcăminte care nu-s făcute pe măsură. – Și -écție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONFÉCȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serii (mari). ◊ C. metalică = ansamblu de profile și cadre metalice îmbinate între ele prin sudare. 2. Confecționare.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink