Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
căpățînă (căpățấni), s. f. – 1. Cap despărțit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligență. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpățînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpățînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Pușcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort” sau „craniu” nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloștină. – Der. căpățînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpățînat, căpos); încăpățîna, vb. (a se îndîrji); descăpățîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) și posibil și alb.
Sursa: Dicționarul etimologic român