CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOVÉI, cioveie, s. n. Obiect casnic, în special vas (de lemn); unealtă veche. [Var.: ciuvéi s. n.] – Sas șof (= germ. Schaff) + suf. -ei.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ciovéi (-íe), s. n. – Hîrb; se spune în general despre obiecte casnice vechi și fără valoare, și mai cu seamă despre vasele de lemn. Origine incertă. Ar putea fi sl. čvanĭ „găleată de lemn,” de unde și ciuvai (var. Trans., cioban, Banat, ciuvan), s. n. (albie; găleată) și ciuvaie, s. f. (bute; oală); cf. ciobacă. După Mîndrescu și DAR, din germ. Schaff „vas de lemn”; Scriban se referă la sb. čivija „lemn”. Pentru ciubeică, cf. ciubuc.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciovéi s. n., pl. ciovéie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭovéĭ și cĭuvéĭ n., pl. eĭe (sîrb. čivija, bucățică de lemn. Cp. și cu it. civaie, legume). Nord. Pl. Cĭorcĭoboate, hondrobeĭe, obĭecte casnice (cutiĭ, putinĭ, clondire ș. a.): în acest paravan încap multe cĭoveĭe ale caseĭ, ca într´o camară (Sadov. VR. 1911, 3, 384); ghemuit între bulendre și „ceoveĭe” într´un cort (N. N. Beldiceanu, CL. 1910, 12, 1145). – Și cĭuhăĭe, în Nț. și cĭuheĭe (rev. I. Crg. 5, 183), în Btș. șuveĭe. În Meh. șuveĭ, o bucată de lemn de aruncat într´un pom ca să cadă poamele.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOVÉIE s. pl. v. boarfe, bulendre, cala-balâc, catrafuse, troace, țoale.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink